Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a reacționat, vineri, în urma măsurilor de redresare financiară anunțate de Societatea de Transport București (STB). Acesta afirmă că va analiza „temeinic” planul de măsuri în 12 paşi.
„La o primă lectură, acestea par doar niște primi pași făcuți în direcția corectă. Dacă sunt suficienți sau nu, îmi voi da seama după ce voi analiza impactul financiar cumulat. E bine măcar că au inclus și “reducerea funcțiilor de conducere cu minimum 30 % și a directorilor cu 50%.” Cred că este loc de mai mult.
Oricum, măsurile STB nu sunt suficiente fără ca ADITPBI (entiatea căreia Consiliul General i-a dat dreptul de a dicide totul în ceea ce privește transportul public local de suprafață din București și Ilfov) să vină, la rândul ei cu măsuri de optimizare a costurilor. De exemplu, transportul care deservește inclusiv localități din județul Ilfov, costă Primăria Municipiului București cca. 230 de milioan de lei pe an! Acestă entitate, a fost înființată inițial cu 60 de angajați și a ajuns la cca. 200. Inclusiv aici este nevoie de reorganizare și restructurări”, anunță primarul general pe pagina sa de Facebook.
El a mai transmis că va lua în calcul măsurile propuse de către conducerea STB, pe cele de la ADITPBI și, dacă nu sunt suficiente.
Cer conducerii STB să facă public documentul care a fost votat ieri în Consiliul de Administrație al STB și să dea drumul la discucuții cu sindicatele. Transparența este esențială pentru succesul întregului demers. Este bine că soferii, vatmanii și muncitorii nu vor fi afectați, iar disponibilizările vor fi făcute doar la nivelul angajaților supor, cei TESA, din birouri”, a conchis Ciucu.



