Acasă Carambolul zilei Zăpada neagră a speriat ministrul Mediului

Zăpada neagră a speriat ministrul Mediului

Zăpada neagră din București a speriat-o pe ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea a declarat că zăpada neagră a devenit „imaginea-simbol a poluării pe care noi o avem în București”.

 

„Această poluare ajunge în plămânii noștri, în fiecare zi. Acesta este un inamic tăcut”, a subliniat ministra într-o emisiune la Digi24. Traducerea liberă pentru bucureșteanul de rând: dacă zăpada e neagră, înseamnă că și plămânii noștri au avut o iarnă „cu personalitate”.

 

Potrivit oficialului, sursele sunt clasicele personaje negative din serialul urban: traficul, șantierele gestionate „după ureche”, materialele antiderapante aruncate cu generozitate și, desigur, arderile ilegale din jurul orașului. Practic, un „best of” al poluării. „Dacă această poluare nu ajunge pe zăpadă, în apă și în sol, ajunge în plămânii noștri”, a avertizat Diana Buzoianu.

 

Întrebată dacă aerul din Capitală este mai curat, ministra a oferit răspunsul preferat al administrației românești: „Da, dar…”. Stațiile de monitorizare arată că, „per total”, există îmbunătățiri. Nu spectaculoase, nu „fantastice”, dar suficiente cât să nu spunem că e mai rău.

 

Între timp, Bucureștiul este amendat anual pentru lipsa unui plan eficient de gestionare a poluării aerului, iar România se află în procedură de infringement pentru că mai multe orașe nu au astfel de planuri.

 

Imaginea zăpezii negre din centrul orașului devine astfel mai mult decât un eșec de salubritate: este, în viziunea ministrului, radiografia unei metropole sufocate de trafic, praf și improvizație.

 

Ironic, în timp ce unii bucureșteni se plâng că nu s-a strâns zăpada, ministrul Mediului spune că tocmai faptul că n-a fost strânsă ne ajută să vedem adevărul.

 

Așteptăm și soluțiile ministrului Mediului la problema poluării din Capitală. Care, by the way, nu se vede doar iarna…