Consilierii generali ai Capitalei au aprobat împuternicirea primarului general, Ciprian Ciucu, pentru declanșarea unui audit extern la două dintre cele mai importante companii municipale: Societatea de Transport București (STB) și Compania Municipală Termoenergetica București.
Decizia vine în contextul în care ambele societăți au acumulat, de-a lungul anilor, datorii semnificative atât către furnizori, cât și către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Potrivit primarului general, situația financiară a celor două companii ridică semne serioase de întrebare, în condițiile în care bugetul municipal susține o mare parte din cheltuielile acestora. Astfel, Primăria Capitalei acoperă aproximativ 84% din cheltuielile STB și circa 60% din costurile Termoenergetica.
„Să vă dau două cifre pentru a înțelege amploarea dezastrului: cifra de afaceri a STB este cam cât bugetul Brașovului, undeva la 1,6 miliarde de lei, iar datoria STB la ANAF este spre 1,4 miliarde de lei. Mi se pare incredibil!”, a declarat primarul general.
Auditul extern va analiza în detaliu situațiile financiare ale celor două companii, modul în care sunt gestionate resursele și zonele în care se înregistrează cele mai mari pierderi.
În urma evaluării, administrația Capitalei va stabili un set de măsuri pentru remedierea problemelor și pentru eficientizarea activității STB și Termoenergetica.
Autoritățile locale avertizează că problemele financiare acumulate în timp pot pune în pericol funcționarea acestor servicii publice esențiale, iar un eventual faliment ar avea consecințe majore pentru locuitorii București.



