Acasă Actualitate Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea

Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea

Rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol, și-a reluat activitatea și funcționează la capacitate maximă! Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan. 

 

Lucrările de mentenanță au fost realizate în timp record, iar necesarul pentru piață a fost asigurat pe toată durata acestei perioade. Livrările de produse petroliere au fost reluate, iar alimentarea cu benzină și motorină continuă fără disfuncționalități.

 

„Rafinăria Petromidia acoperă aproximativ 27% din consumul intern de motorină și benzină. Anual, rafinează 5.886.283 tone, din care 5.369.584 tone țiței și 516.699 tone alte materii prime, și produce 5.785.980 tone de produse finite, dintre care 1.663.803 tone de benzină și 2.528.962 tone de motorină.

 

Volumele disponibile sunt direcționate cu prioritate către rețeaua proprie de stații, pentru a asigura continuitatea alimentării la pompă. În același timp, acolo unde apar situații punctuale, critice, există capacitatea de a mobiliza rapid volumele necesare pentru acoperirea cererii. Sistemul funcționează, iar stocurile sunt gestionate responsabil”, a transmis ministrul Ivan.