Vicepremierul Oana Gheorghiu a respins criticile formulate de liderul senatorilor PSD, Daniel Cătălin Zamfir, care a acuzat Guvernul că vrea „să vândă ce mai avem prin casă”, în contextul planului de restructurare a companiilor de stat și al posibilei listări la bursă a unor pachete minoritare.
Într-o intervenție la Digi24, aceasta a declarat că afirmațiile acestuia sunt nefondate și a explicat că măsurile propuse nu presupun pierderea controlului statului asupra companiilor.
Partidul Social-Democrat a transmis ulterior, printr-un comunicat de presă, că „se opune demersurilor asumate de prim-ministrul Bolojan și de vicepremierul Oana Gheorghiu privind vânzarea unor companii de stat profitabile, care au rol major în ansamblul de securitate al țării”. Social-democrații susțin că un astfel de demers reprezintă o sfidare la adresa românilor.
„PSD nu a fost consultat pe tema vânzării unor pachete de acțiuni din companiile strategice. Nu a existat nicio discuție în Coaliție pe acest subiect, iar reprezentanții PSD din Guvern s-au opus explicit inițiativei prim-ministrului și viceprim-ministrului. Scoaterea la vânzare a celor mai profitabile companii de stat, în plină criză energetică și financiară, reprezentă un atentat la siguranța națională a statului român.
Este cu atât mai grav cu cât tendința generală la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene este de naționalizare sau de răscumpărare a activelor unor companii de stat, pentru a-și consolida securitatea energetică și economică”, transmite PSD.


