Președintele României, Nicușor Dan, le-a recomandat recent tinerilor să urmeze primii ani de facultate în țară, avertizând că plecarea timpurie la studii în străinătate poate duce la o înstrăinare culturală și la pierderea legăturii cu societatea românească. Mesajul, formulat într-o notă protectoare, pare însă desprins mai degrabă dintr-un cadru ireal decât din realitatea în care trăiesc tinerii din România.
Pentru o mare parte dintre absolvenții de liceu, problema nu este unde să studieze, ci dacă își permit să studieze. Centrele universitare mari din România presupun costuri ridicate: chirii, transport, hrană….care, în lipsa unui sprijin consistent din partea statului, cad aproape exclusiv pe umerii părinților. Pentru multe familii, „a rămâne acasă” înseamnă împrumuturi și sacrificii majore.
În acest context, discursul despre formare culturală riscă să sune a privilegiu, nu a recomandare general valabilă.
Ironia este că tocmai tinerii considerați „în pericol de înstrăinare” sunt adesea cei care cunosc cel mai bine realitățile economice ale familiilor lor. Marea majoritate nu pleacă pentru studii, ci pleacă la muncă și nu o fac că își neagă rădăcinile, ci pentru că încearcă să evite lipsa de perspective pe care o trăiesc in țară.
Până când statul va reuși să ofere condiții reale pentru ca tinerii să poată alege unde să studieze fără presiunea banilor, iar ulterior studiilor să poată profesa pe salarii decente, sfaturile despre „a rămâne în România” sunt doar abureli. Nu depășesc stadiul unor declarații bine intenționate, dar lipsite de soluții aplicabile. Asta trebuie să îl îngrijoreze pe Nicușor Dan!
