Trei persoane din Dolj sunt acuzate că fraudat CFR Craiova și statul cu 3,1 milioane euro. Proprietarii unei firme de pază au facturat servicii false, au ascuns venituri de la fisc și au dat faliment fraudulos pentru a nu plăti datoriile.
Omul de afaceri din Craiova, Cătălin Găgeatu, alături de mama sa, Victoria Găgeatu au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Cea de-a treia persoană inculpată este contabila firmelor, Elvira Dunărențu, care a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. În cadrul anchetei sunt cercetați 10 inculpați, atât persoane fizice, cât și juridice. Dintre aceștia, o persoană este notar public.
Investigația a stabilit că activitatea infracțională a cauzat un prejudiciu total de aproape 16 milioane de lei. Din această sumă, peste 10 milioane de lei reprezintă paguba adusă bugetului de stat prin evaziune fiscală și stopaj la sursă.
Potrivit anchetatorilor, în acest dosar sunt cercetate în total două firme și opt persoane fizice, fiind deja instituit sechestru pe bunurile acestora pentru recuperarea banilor.
Persoanele reținute sunt cercetate pentru infracțiuni comise în formă continuată, printre care se numără spălarea de bani, bancruta frauduloasă, frauda informatică și folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății. Aceștia ar fi utilizat resursele firmei în interes propriu, afectând interesele patrimoniale ale statului și ale companiilor din domeniul feroviar.



