Acasă Eveniment Gerul „îngheață” Florida: Iguanele cad din copaci

Gerul „îngheață” Florida: Iguanele cad din copaci

Gerul face ravagii pe coasta de est a Statelor Unite, unde o furtună de zăpadă puternică a adus fenomene neobișnuite chiar și în zonele tropicale. În Florida, localnicii s-au trezit cu un peisaj bizar: zeci de iguane au căzut din copaci, direct în curțile oamenilor, după ce temperaturile au coborât până la aproape minus 4 grade Celsius.

Meteorologii din Miami au emis chiar și o alertă oficială în acest sens, explicând că iguanele, fiind animale cu sânge rece, intră într-o stare de paralizie atunci când termometrele indică valori foarte scăzute. Deși par moarte, reptilele sunt de fapt imobile deoarece corpurile lor încetează să mai funcționeze normal, pierzându-și astfel capacitatea de a se mai agăța de ramurile copacilor în timp ce dorm.
Experții de la Grădina Zoologică din Palm Beach avertizează că, deși majoritatea își vor reveni odată ce vremea se va încălzi, gerul extrem rămâne o amenințare serioasă pentru supraviețuirea acestora. Situația din Florida este însă doar o parte din tabloul de iarnă severă care a lovit America; în restul țării, furtuna a fost una mortală, provocând declararea stării de urgență în mai multe state și anularea a peste 1.400 de zboruri.