O explozie a avut loc, în urmă cu puțin timp, în Bucureşti, în Sectorul 2. Pompierii anunță că explozia nu a fost urmată de incendiu.
Două victime conștiente extrase din casa în care s-a produs explozia sunt în grija echipajelor medicale prezente la fața locului.
În urma exploziei au fost desprinse elemente de tâmplărie ale locuinței și aruncate în stradă, avariind astfel 2 autoturisme parcate.
Pentru gestionarea situației de urgență intervenim cu 3 autospeciale de stingere, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, 1 autospecială de descarcerare și 2 ambulanțe SMURD.



