Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru înșelăciune și punerea în circulație de valori falsificate.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în cursul lunii februarie 2026, cele două persoane, ca urmare a identificării unor anunțuri privind vânzarea de telefoane mobile, pe site-urile de profil (market online prin intermediul rețelelor de socializare), s-ar fi deplasat în municipiul București și în județul Ilfov și ar fi achiziționat 12 telefoane mobile, plătind sume între 300 și 1.000 de euro, formate din bancnote contrafăcute, din cupiura de 100 și 50 de euro.
De asemenea, cercetările au reliefat faptul că bancnotele ar fi fost contrafăcute în județul Suceava, informațiile obținute de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București contribuind la destructurarea grupului infracțional organizat, la data de 24 martie 2026.
Astfel, 8.100 de euro au fost indisponibilizați. Ulterior, la data de 26 martie 2026, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Jilava, județul Ilfov.
Cele două persoane cercetate au fost localizate si depistate în localitatea Jilava, județul Ilfov, fiind conduse la audieri. Totodată, un alt bărbat cercetat, despre care există suspiciunea că i-ar fi sprijinit în demersul infracțional, va fi adus la audieri, în baza unui mandat de aducere.



