Acasă Actualitate Băsescu propune raționalizarea carburanților

Băsescu propune raționalizarea carburanților

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza carburanţilor, că trebuie raţionalizare, de pe acum, ca să nu ajungem la criză, el arătând că marea problemă este că toţi se reped să reducă preţul.

 

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost întrebat la TVR INFO dacă se va ajunge la o raţionalizare a carburantului, în Europa.

 

”Hai să fim corecţi. Trebuie raţionalizat de pe acum, ca să nu ajungem la criză. Adică, spre exemplu, dumneavoastră să luaţi un rezervor de benzină pe lună. Marea problemă este că toţi se reped la preţ, hai să reducem preţul. Ori eu vă spun, e o mare eroare. Vă spun ca om care 12 ani a trăit în industria asta şi a fost acolo unde se produce, acolo unde e rezultatul acestei industrii. Am dus ţiţei de la locul de exploatare la locul de rafinare. Deci, marea problemă nu este preţul. Marea problemă este să ai combustibil. Ori noi facem o mare greşeală şi europenii, din demagogie, fac o mare greşeală, intervenţii pe preţ, hai să-l limităm, hai să-l plafonăm, hai să-l reducem. Este o mare greşeală”, a declarat Băsescu.

 

Fostul preşedinte a arătat că ”piaţa trebuie lăsată în aşa fel încât cei care se ocupă cu importul de motorină şi benzină să le convină să-l facă”.