Prim-ministrul Ilie Bolojan a provocat un nou blocaj în Coaliția de guvernare în cadrul negocierilor pentru elaborarea Bugetului de stat. „Domnul Bolojan a luat astfel miliarde de lei din buget și i-a lăsat la bogați”, i-a transmis liderul PSD, Sorin Grindeanu.
Premierul a inclus în proiectul său de buget o serie de prevederi care contravin total solicitărilor exprimate anterior de liderii partidelor care îi asigură sprijinul parlamentar.
„Prin această atitudine inflexibilă și sfidătoare la adresa partenerilor de Coaliție, prim-ministrul devine direct responsabil de blocarea adoptării bugetului și de instabilitatea pe care o induce în actuala guvernare.
Printre cele mai controversate elemente introduse în proiectul de buget propus de Bolojan se numără:
1. Subfinanțarea Programului de solidaritate, solicitat de PSD, pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile care au fost afectate puternic de inflație și de măsurile de austeritate.
2. Tăierea drastică a investițiilor pentru dezvoltarea comunităților locale.
3. „Confiscarea” la bugetul central a unei părți consistente din sumele cuvenite autorităților locale.
În aceste condiții, imediat după primirea formei scrise a proiectului de buget, conducerea PSD se va reuni pentru a decide acțiunile politice care se impun”, a transmis PSD.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a transmis că nu e de acord cu abordarea lui Bolojan. „Domnul Bolojan a tăiat la jumătate impozitul pentru multinaționale. Domnul Bolojan și-a revocat singur măsura care oprea externalizarea profiturilor pentru multinaționale. Iar acum ne cere să fim „responsabili” când discutăm dacă un copil cu dizabilități trebuie să primească de la 80 de lei la 199 de lei din partea statului.
I-am spus de patru ori la Coaliție că nu suntem de acord cu această abordare. O spun încă o dată, ca să fie clar!”, a transmis Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.


