Au trecut 49 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, iar București continuă să comemoreze tragedia în cel mai autentic mod posibil: cu sute de clădiri care stau să cadă. În mai puțin de un minut, orașul a fost schimbat pentru totdeauna. În aproape cinci decenii, însă, orașul a reușit performanța de a nu se reface complet.
Potrivit comunicatului transmis astăzi de Primăria Municipiului București, seismul din 1977, produs în zona Vrancea, a avut 7,2 grade pe scara Richter, a pus la pământ 32 de clădiri, a ucis 1.424 de oameni și a rănit aproximativ 7.600.
411 clădiri la clasa I: patrimoniu sau loterie?
Astăzi, 411 clădiri sunt încadrate în clasa I de risc seismic, dintr-un total de 2.500 despre care există date. Tradus în limbaj cotidian: 411 pot deveni știre în direct la următorul cutremur mai serios.
Consolidările? 37 de imobile în 30 de ani. Un ritm atât de alert, încât, dacă ne grăbim puțin, prindem finalul programului prin 2150.
Din 2016 există chiar și o instituție dedicată – Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Are în lucru 14 clădiri și promite deschiderea a încă 7-10 șantiere anul acesta. În termeni procentuali, primarul însuși a recunoscut că este „abia 1% din nevoia pe care orașul o are”.
Primarul: bani puțini, avize multe, speranțe mari
Primarul general, Ciprian Ciucu, a explicat că problema e complexă: nu ajung banii, avizele durează minimum doi ani, iar dacă în 30 de ani am făcut 1%, poate în următorii 30 ajungem la 2%. Optimism calculat matematic.
Soluțiile anunțate sunt două: Accelerarea lucrărilor; Regenerarea urbană, pentru a crește valoarea zonelor și a atrage investitori privați.
Cu alte cuvinte, dacă tot stau să cadă, măcar să stea într-o zonă „valorizată”. Exemplul preferat: Brezoianu. Clădiri cu risc seismic, dar și potențial turistic. Ideea e simplă: creștem valoarea zonei, atragem investitori, iar banii publici, care „nu ajung”, pot sta liniștiți, ca multe dintre imobilele cu bulină roșie.
Soluția tradițională: bannerul salvator
Până când mecanismul inovativ va prinde contur și investitorii vor descoperi farmecul structural al fisurilor istorice, orașul mizează pe o metodă deja testată: afișul „Atenție, cade tencuiala!” Un mesaj sincer, direct și, mai ales, ieftin. În lipsa consolidării, măcar avem avertizarea.
La 49 de ani de la tragedia din 1977, Capitala nu mai cade dintr-o dată. Cade încet. Câte o bucată. Cu aviz. Cu procedură. Cu banner. Neapărat cu banner.
Iar dacă ne bazăm doar pe banii publici, cum spune fix primarul, „ne furăm singuri căciula”. Deocamdată, însă, pare că ne cade tencuiala pe ea. Pe căciulă.
