În ultimii ani, „Grenn Deal-ul” European a fost prezentat ca o direcție inevitabilă și ireversibilă. Însă contextul global s-a schimbat radical: criza energetică, competiția economică agresivă din partea SUA și Chinei, precum și instabilitatea geopolitică obligă Europa să își regândească ritmul și instrumentele. Nu obiectivul trebuie pus sub semnul întrebării, ci modul în care ajungem la el.
Tot mai multe state cer deja această recalibrare. Italia, prin premierul Giorgia Meloni, a fost una dintre cele mai vocale în privința relaxării regulilor considerate prea rigide. România, prin poziții susținute inclusiv de Nicușor Dan în dezbaterea publică, dar și de alți decidenți politici, pledează pentru o adaptare a ritmului la realitățile economice locale. În aceeași direcție se înscriu și țări precum Polonia sau Ungaria, care au atras atenția asupra impactului social și industrial al tranziției accelerate.
Conceptul de „Tranziție Justă” presupune echilibru: protejarea mediului fără sacrificarea economiilor și a nivelului de trai. În practică însă, pentru multe state europene, acest echilibru a devenit fragil. Costurile energiei au crescut, industrii întregi sunt sub presiune, iar decalajele dintre economiile dezvoltate și cele emergente riscă să se adâncească.
Renegocierea termenilor nu înseamnă un pas înapoi, ci o adaptare necesară. Europa nu își permite o tranziție idealistă într-o lume pragmatică. Dacă regulile rămân rigide, există riscul ca obiectivele climatice să fie respinse chiar de societățile care ar trebui să le susțină.
O Tranziție Justă autentică trebuie să fie flexibilă, diferențiată și ancorată în realitatea economică. Altfel, riscă să devină nu o soluție, ci o problemă.
