Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a reușit performanța de a readuce în prim-plan o problemă fundamentală a politicii românești: cât de greu este să recunoști o geantă scumpă atunci când o ții în mână.
Fotografiat cu o valiză Louis Vuitton de „câteva mii de euro”, ministrul a oferit o explicație care merită, fără exagerare, studiată în manualele de comunicare de criză: este un cadou de la familie, primit la 45 de ani, iar în ceea ce privește marca… „nu cunosc, nu știu cât costă”.
Un răspuns aproape poetic, în care luxul devine anonim, iar brandul, un detaliu minor, ca și cum ai spune că ai primit „o mașină” fără să fii sigur dacă e Dacia sau Ferrari.
Desigur, momentul nu putea veni mai bine: într-o perioadă în care politicienii discută despre economii, reforme și grija pentru banii publici, imaginea unui ministru cu o valiză de lux „necunoscută” adaugă un strop de realism… sau, mai corect spus, de suprarealism.
Pentru publicul larg, însă, dilema rămâne: cum ajungi să nu recunoști un Louis Vuitton? Este, poate, un nou tip de modestie politică, una în care obiectele scumpe există, dar nu sunt asumate. Ele apar, pur și simplu, în viața demnitarilor, ca niște fenomene naturale, alături de ploi, taxe și conferințe de presă.
În mod previzibil, episodul a stârnit reacții și ironii, mai ales în contextul în care vine pe fondul tensiunilor din interiorul PSD și al coaliției de guvernare, unde consensul pare la fel de rar ca o geantă de lux „fără marcă”.
De altfel, povestea valizei spune mai mult decât ar vrea ministrul: într-o Românie în care fiecare leu din agricultură este justificat la sânge, explicațiile despre cadouri scumpe și necunoscute par desprinse dintr-o realitate paralelă, una în care eticheta nu contează, dar prețul, inevitabil, se simte.
Până una-alta, valiza rămâne. La fel și întrebarea: dacă nici ministrul nu știe ce poartă, cine ar trebui să știe?
