Ministerul Justiției a anunțat că instanța supremă din Italia, a pronunțat hotărârea definitivă privind predarea lui Ionuț Nando Mocanu și Daniel Mocanu, în baza solicitării autorităților române. Este vorba despre manelistul Dani Mocanu și fratele său.
Ministerul Justiției a anunțat printr-un comunicat de presă că instanța supremă din Italia „a pronunțat hotărârea definitivă privind predarea numiților Mocanu Ionuț Nando și Mocanu Daniel, în baza solicitării autorităților române”.
Această decizie, potrivit Ministerului Justiției confirmă încă o dată eficiența cooperării judiciare internaționale în materie penală și buna colaborare dintre autoritățile judiciare din România și cele din Republica Italiană.
Manelistul Dani Mocanu și fratele său au fost arestați, în noiembrie 2025, în Italia, în provincia Napoli. În data de 6 noiembrie, Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani cu executare pentru tentativă de omor. În plus, acesta a fost condamnat și la 6 ani și 5 luni la de proxenetism, spălare de bani și grup infracțional, însă a scăpat în baza deciziei Curții Constituționale privind prescripția.



