Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că patru minori, cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, ar fi fost determinați de către părinți și rude apropiate să apeleze, în mod repetat, la mila publicului pentru a solicita ajutor material, sumele de bani obținute fiind însușite și utilizate de către adulți.
Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Sector 4 au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, în acest dosar.
Din cercetările efectuate a reieșit că doi dintre suspecți, în calitate de părinți, i-ar fi determinat pe cei patru minori, inclusiv prin amenințări și injurii, să apeleze la mila publicului în mai multe zone intens circulate din Sectorul 5, beneficiind de foloasele patrimoniale obținute de aceștia.
De asemenea, alte trei persoane ar fi sprijinit activitatea infracțională, prin transportarea minorilor în zonele respective și supravegherea acestora, pentru a se asigura că rămân în perimetru și obțin anumite sume de bani.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că activitatea infracțională ar fi fost desfășurată începând cu luna noiembrie 2025.
În vederea administrării probatoriului, la data de 18 februarie 2026, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Canin și al Jandarmeriei Române.
Patru persoane bănuite de comiterea faptei au fost depistate și conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere.
Față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților cu propuneri legală.
Activitățile sunt continuate în vederea depistării celei de-a cincea persoane.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exploatarea cerșetoriei.



