Lucrările de reabilitare la planșeul din Piața Unirii din București ar putea fi finalizate mai devreme decât era estimat.
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a declarat că proiectul va fi încheiat în primăvara anului 2027, cu 4-5 luni înainte de termenul inițial.
„Planşeul se va termina la sfârşitul anului acesta, cel mai târziu în primăvara anului următor, cu cel puţin 4-5 luni înainte de termenul prognozat. Avem un dialog constructiv pentru asigurarea resurselor în actualul buget al României, respectiv în programul Anghel Saligny în interiorul coaliţiei. Este o urgenţă pentru Bucureşti, pentru România, pentru că este o lucrare de siguranţă naţională, nu ţine de Sectorul 4 doar sau de Bucureşti”, a declarat Daniel Băluţă.
Asocierea de firme care realizează lucrările de reabilitare la planșeul Unirii din București a anunțat că există posibilitatea accelerării ritmului de execuție, însă progresul va fi direct influențat de bugetele alocate de autoritățile publice.


