Procurorii DNA susţin că primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, ar fi provocat un prejudiciu de peste 900.000 de lei Primăriei după ce ar fi dispus construirea şi asfaltarea unei străzi de legătură.
Totodată, el ar fi dispus să fie făcute lucrări de reparaţii, amenajare sau construcţie pe 11 străzi, fără documentele legale şi avize, inclusiv cele care trebuie emise de Transgaz. Astfel, el ar fi generat un risc semnificativ pentru siguranţa locuitorilor din zonă, determinat de posibilitatea afectării conductelor de gaze.
Direcţia Naţională Anticorupţie a informat, vineri, că procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pentru 60 de zile, începând din 5 februarie, faţă de inculpatul Robert Sorin Negoiţă, primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi abuz în serviciu.
Negoiţă trebuie să depună, în termen de 10 zile, o cauţiune în valoare de 800.000 de lei, care va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziţia DNA.
De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi faţă de suspecţii Tania-Gabriela Uşurelu, directorul Direcţiei Întreţinere şi Reparaţii Drumuri din Primăria Sectorului 3, Gheorghe Pătru, directorul adjunct al Direcţiei Întreţinere şi Reparaţii Drumuri din Primăria Sectorului 3, Dana-Florinela Chelza, şeful Serviciului Ridicări Topografice si Avize – Direcţia Întreţinere şi Reparaţii Drumuri din Primăria Sectorului 3, Adrian-Nicolae Petre, funcţionar în cadrul Direcţiei Întreţinere şi Reparaţii Drumuri din Primăria Sectorului 3, M.A.F., administrator al SC Future Business Ideas SRL şi S.C. Future Business Ideas S.R.L, toţi pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.



