Privilegiile pe care judecătorii refuză să le ciuntească ar putea costa România peste 200 de milioane de euro, fonduri din Planul de Redresare și Reziliență. „Specialii” nu vor să renunțe la pensiile lor babane și au amânat a cincea oară pronunțarea asupra reformei pensiilor speciale, o nouă ședință fiind programată pentru 18 februarie.
Așa că, în România noastră dragă, unde criza e la fel de constantă ca vremea capricioasă, avem două feluri de pensionari: ăia cu pensii normale (adică cei mai mulți dintre români) și cei speciali – magistrații, ai căror bani par a fi mai puțin afectați de realitățile economice și sociale.
Pe de-o parte, potrivit celor mai recente date oficiale, pensia medie în ianuarie 2026 a fost undeva pe la 2.800 de lei. Pe de altă parte, există un grup, o castă aparte, care poate zâmbi liniștită la banii ăștia pentru că… ei primesc aproximativ 25.447 lei pe lună ca pensie specială. Adică de nouă ori mai mult decât pensionarul obișnuit! Sau, dacă ne exprimăm în termeni populari: cât 25 de pensii de invaliditate puse una peste alta.
Dar paradoxul adevărat este următorul: guvernul (condus de Ilie Bolojan) a propus o reformă care ar reduce aceste pensii speciale cu 25%, ducându-le la „doar” aproximativ 19.000 lei. În mod normal, ăsta ar fi un început, nici măcar radical, spre normalitate.
Au apăsat de cinci ori butonul „amânare”!
Doar că… Curtea Constituțională a amânat deja pentru a cincea oară o decizie asupra reformei. Da, ați citit bine: cinci amânări. Următoarea ședință e programată pe 18 februarie.
Și aici intervine ironia sistemului: în timp ce un pensionar de rând se întreabă dacă mai are bani de medicamente la sfârșitul lunii, CCR nu reușește să se decidă dacă pensiile speciale ale foștilor magistrați, deja astronomice, ar trebui tăiate măcar puțin.
Consecințele nu sunt doar morale sau politice, ci și financiare: guvernanții avertizează că România riscă să piardă peste 230 milioane de euro din fondurile prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) dacă reforma nu este adoptată la timp. Până atunci, judecătorii speciali continuă să stea cu pensii de mii de euro în buzunar.
Ce concluzie să tragem? Poate că în România actuală, sporul de „independență” al magistraților include și abilitatea de a gestiona cu grație pensiile lor speciale… până când restul lumii renunță să mai aștepte. Sau până când pierdem definitiv banii europeni. Adevărul e că, în vreme ce austeritatea apasă tot mai tare, privilegiile par a avea imunitate constituțională.
