Acasă Politică S-a rupt lanțul de iubire

S-a rupt lanțul de iubire

Semne tot mai evidente că actuala coaliție de guvernare nu mai are viață lungă. Dincolo de scandalurile de la televizor, președintele PSD Sorin Grindeanu vrea să propună un vot intern în PSD pentru ca partidul să decidă dacă vrea să rămână în coaliție cu Ilie Bolojan premier sau dacă vrea alt premier de la PNL.

 

Anunțul președintelui PSD vine la doar 8 luni de la crearea coaliției de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR, cu Ilie Bolojan premier, și cu câteva zile înainte ca primul ministru să prezinte în coaliție proiectul de buget pentru 2026 și proiectul de reformă a pensiilor militarilor, polițiștilor și angajaților din serviciile de informații.

 

„Vreau să le propun colegilor din PSD să extindem consultarea internă. O întrebare DA/NU, având în vedere cum funcționează coaliția, dacă să păstrăm coaliția în această formă sau într-o formă mai restrânsă fără USR. Și dacă mergem înainte cu prim-ministru Ilie Bolojan. Pentru că protocolul poate să rămână la fel, dar cu alt premier dat de PNL”, a spus Sorin Grindeanu în interviul pentru G4Media.

 

„Parteneriatul scârțâie rău”

 

Întrebat dacă asta înseamnă punerea în discuție a acordului de coaliție, Sorin Grindeanu a confirmat: „Evident. Pentru că nu poți rămâne la guvernare doar fiindcă atunci când ai decis acea coaliție și ai semnat acel parteneriat credeai că lucrurile vor merge într-o altă direcție decât ce s-a întâmplat în ultimele 5 luni. Prefer să spun direct românilor că ce am sperat noi în iunie 2025 ne-am înșelat și acest protocol nu mai poate merge înainte decât să funcționez într-un parteneriat care scârțâie rău. Eu cred că lucrurile trebuie discutate transparent. Și am spus că odată cu bugetul vom face discuții de informare a colegilor de partid, ca lumea să ia o decizie în cunoștință de cauză”.