Acasă Actualitate Șeful ITM București și bolidul care nu apare în declarația de avere

Șeful ITM București și bolidul care nu apare în declarația de avere

Noul inspector-șef al ITM București, Costel Grojdea, a intrat în atenția publică la scurt timp după preluarea funcției, după ce în spațiul public au apărut informații privind autoturismul cu care ajunge zilnic la sediul instituției.

 

Este vorba despre un Lamborghini Urus estimat la aproximativ 300.000 de euro, un model de lux care nu figurează în declarația de avere a șefului ITM.

 

Mașina este înmatriculată pe numele unei firme din Iași și ar fi fost achiziționată prin leasing, societate care, conform acelorași surse, nu ar avea legături directe oficiale cu familia acestuia, potrivit mediaflux.

 

Situația atrage atenția și prin contrastul dintre veniturile declarate și valoarea autoturismului.

 

În ultima declarație de avere, șeful ITM București a raportat un venit anual de aproximativ 82.000 de lei (circa 16.000 de euro).

 

Pe lângă veniturile din funcția publică, în declarațiile de avere apar și câștiguri suplimentare din chirii, activități juridice și dividende, precum și dețineri imobiliare în zona Iași.

 

Actualizare: Ministrul Muncii l-a demis, azi. Costel Grojdea se întoarce la Iași, unde va conduce ITM Iași.