Trăim vremuri nesigure. Prețurile cresc, războaiele nu mai sunt departe, iar economia globală merge din criză în criză. În astfel de momente, regula de bază a oricărui stat responsabil este simplă: nu îți tai singur sursele de energie. Și totuși, exact asta face Uniunea Europeană.
Sub pretextul tranziției verzi și al Green Deal-ului, Bruxelles-ul impune interdicții și termene-limită rigide pentru închiderea producției de energie pe cărbune și pentru renunțarea la surse considerate „neconforme”. Problema nu este ideea de energie verde în sine, ci momentul și modul în care aceste decizii sunt aplicate.
Premierul slovac Robert Fico a spus-o fără ocolișuri: interdicțiile energetice impuse acum sunt o formă de „sinucidere energetică”. Slovacia a mers mai departe și a anunțat că va contesta deciziile UE în instanță. Mesajul este simplu și ușor de înțeles: nu poți cere unei țări să-și închidă sursele de energie când nu există alternative sigure, accesibile și suficiente.
Aceasta este diferența de abordare dintre Slovacia și România.
În timp ce slovacii spun „stop” și cer timp, România acceptă fără comentarii. Închide termocentrale pe cărbune, reduce capacități funcționale și promite că „se va descurca” cu proiecte care există mai mult pe hârtie. Rezultatul nu se vede imediat, dar se simte treptat: facturi mai mari, dependență de importuri și vulnerabilitate economică.
Instabilitatea economică actuală nu este un detaliu secundar. Este contextul principal. Într-o perioadă în care industriile europene se luptă să supraviețuiască, iar populația resimte direct scumpirile, închiderea forțată a producției de energie pe cărbune este o decizie riscantă. Nu pentru că acest tip de energie ar fi ideal, ci pentru că este disponibil, controlabil și deja existent.
La fel de grav este blocajul proiectelor hidroenergetice din România. Hidroenergia este una dintre cele mai curate și mai ieftine forme de producție a energiei. Cu toate acestea, zeci de obiective începute în urmă cu ani sau chiar decenii sunt blocate din motive greu de explicat publicului: avize care nu mai vin, procese interminabile, interpretări absurde ale legislației de mediu. Între timp, investiții deja făcute zac nefolosite, iar statul preferă să importe energie.
Mesajul este simplu: nu poți construi viitorul energetic distrugând prezentul.
România nu are nevoie de revolte, ci de fermitate. De amânarea termenelor de închidere a producției pe cărbune până când există alternative reale. De finalizarea tuturor obiectivelor hidroenergetice deja începute. De decizii bazate pe realitate, nu pe directive aplicate mecanic.
Slovacia a ales să-și apere interesul național. România, deocamdată, a ales să respecte calendarul, chiar dacă nota de plată ajunge la cetățeni.
