Un cetățean olandez a fost prins în București cu 12 kilograme de așa-numit „drog zombie”, o substanță psihoactivă capabilă să transforme oameni în epave funcționale. Nu într-un port, nu într-un depozit clandestin, ci într-un taxi, cu două trolere, ca un turist grăbit. Imaginea spune totul despre cât de banal a devenit traficul de otrăvuri.
Cele 12 kilograme nu înseamnă un „transport”, ci zeci de mii de doze destinate în principal tinerilor. O marfă ieftină, cu efecte devastatoare, gândită să creeze dependență rapidă și să distrugă vieți lent. Traficanții nu vând distracție, ci boală, alienare și moarte, ambalate sub un nume cinic, aproape ironic.
Faptul că astfel de substanțe ajung în România prin rețele de transport aparent legale arată cât de bine organizată este această industrie a disperării. Nu vorbim despre amatori, ci despre oameni care știu exact ce fac și cât rău produc, dar continuă pentru profit. Pentru ei, România nu e o țară, e o piață.
Captura este importantă, dar ridică o întrebare incomodă: câte transporturi similare nu sunt prinse? Câte trolere au ajuns deja pe străzi, câte pliculețe au fost vândute, câți tineri sunt deja captivi într-o dependență care nu iartă?
Traficanții de droguri nu sunt „antreprenori ai riscului”, ci negustori de otrăvuri, iar fiecare kilogram introdus în țară este o lovitură directă dată societății. Până când vor fi tratați ca atare, nu doar prin capturi punctuale, ci prin pedepse exemplare și prevenție reală, „drogul zombie” va continua să circule. Discret, profitabil și, nu în ultimul rând, mortal!
