Primăria Sectorului 6 anunță schimbări importante în ceea ce privește colectarea deșeurilor menajere. Din această lună, singurul operator abilitat să ridice gunoiul de la blocuri și case este Urban SA, măsură impusă prin legislația de specialitate de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC).
Potrivit anunțului oficial al Primăria Sectorului 6, gunoiul este colectat exclusiv de firma cu care asociația de proprietari sau proprietarul are contract. Tarifele sunt stabilite prin hotărâre a Consiliului Local Sector 6.
Programul de ridicare
Echipele de salubritate vor ridica deșeurile menajere de trei ori pe săptămână, după un program stabilit cu asociațiile de locatari: fie luni, miercuri și vineri, fie marți, joi și sâmbătă. În situațiile în care cantitatea de deșeuri este mai mare, asociațiile pot solicita ridicarea de șase ori pe săptămână, de marți până duminică.
Intervalul orar de colectare este 07:00–19:00, iar ora exactă este stabilită de comun acord, în funcție de nevoile locatarilor și disponibilitatea echipelor.
Nemulțumiri în rândul locatarilor
Anunțul a generat reacții puternice în rândul unor bucureșteni, care reclamă probleme în teren. Un locatar susține că, deși la blocul vecin gunoiul este ridicat de Urban, la imobilul său tomberoanele sunt pline, iar deșeurile au ajuns să fie depozitate pe lângă ele. „De ce să nu ridici gunoiul și să treci pe lângă el? Care e logica?”, întreabă acesta.
Alții critică lipsa reciclării și revenirea la colectarea „la grămadă”, în condițiile în care sectorul a derulat proiecte pentru ghene îngropate destinate colectării selective. „Se bate cap în cap cu proiectul cu ghene pentru reciclare selectivă”, spune un alt locatar.
Sunt și voci care cer sancționarea asociațiilor ce nu colectează selectiv, obligație legală de mai bine de cinci ani. „De ce nu ați amendat asociațiile care nu colectează selectiv?”, întreabă un cetățean, menționând că în unele cazuri există contracte cu alte firme, nu cu Urban SA.
Acuzații de monopol și lipsă de concurență
O parte dintre reacții vizează faptul că un singur operator gestionează colectarea în întreg sectorul. „Lipsa concurenței aduce monopol, nepăsare și prețuri aberante”, susține un locatar. Altul amintește că firma ar fi trecut prin dificultăți financiare în trecut și critică faptul că aceasta deține acum controlul în tot Sectorul 6.
În contextul acestor nemulțumiri, rămâne de văzut dacă autoritățile locale vor interveni pentru a clarifica situațiile punctuale reclamate și pentru a asigura respectarea obligațiilor privind colectarea selectivă.
Deocamdată, administrația locală transmite că ridicarea deșeurilor se face conform contractelor încheiate și programelor stabilite cu asociațiile, iar eventualele disfuncționalități trebuie semnalate pentru a fi remediate.



