Au fost percheziții azi în Giurgiu, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Trei indivizi ar fi promis case la cheie mai multor persoane. Au început lucrările, apoi le-au abandonat. Au reușit să încaseze peste 1,6 milioane de lei.
Din cercetări a reieșit că trei persoane, în calitate de reprezentanți ai unor societăți comerciale cu obiect de activitate lucrări de construcții rezidențiale și nerezidențiale, în perioada februarie – decembrie 2022, ar fi indus în eroare cinci persoane prin prezentarea ca adevărată a unor împrejurări mincinoase privind efectuarea unor lucrări de construcție a unor case „la cheie”, în municipiul București și în județele Ilfov, Giurgiu și Dolj.
Totodată, persoanele bănuite ar fi abordat persoanele vătămate prin intermediul unei rețele de socializare, unde ar fi postat anunțuri privind construcția unor case la cheie. Pentru a le câștiga încrederea, le-ar fi furnizat fotografii ale altor lucrări realizate anterior.
În urma negocierilor purtate, cei în cauză le-ar fi oferit persoanelor vătămate un preț avantajos pentru construcția imobilelor și ar fi încheiat contracte, încasând în avans diferite sume de bani, în numerar sau prin virament bancar.
Ulterior, ar fi executat doar lucrări inițiale de construcție, după care ar fi abandonat șantierele, fără a mai putea fi contactați. De asemenea, le-ar fi prezentat persoanelor vătămate facturi nereale privind achiziția unor materiale de construcții, în vederea încasării altor sume de bani.
Prejudiciul cauzat părților vătămate este estimat la 1.675.000 de lei.
În vederea administrării materialului probator, la data de 4 martie 2026, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Giurgiu, fiind depistat un bărbat, în vârstă de 41 de ani, bănuit de comiterea faptelor. Acesta urmează să fie condus la sediul structurii pentru audieri, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Celelalte două persoane bănuite, un bărbat și o femeie, se află în prezent încarcerate, executând pedepse privative de libertate în alte cauze.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 5, sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.



