E alertă în Sălaj! Turla unei biserici din orașul Cehu Silvaniei s-a prăbușit, marți seara, peste partea carosabilă, blocând circulația pe ambele sensuri. Echipajele de intervenție acționează în prezent pentru căutarea unor eventuale victime sub dărâmături, folosind și un câine specializat pentru astfel de misiuni.
În urma incidentului, o polițistă a fost rănită, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj.
„În urma evenimentului a rezultat rănirea unei femei, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Oraşului Cehu Silvaniei, care a fost surprinsă de prăbuşire în timp ce se deplasa către sediul poliţiei. Aceasta a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştientă”, au transmis reprezentanţii IPJ Sălaj.
De asemenea, prăbuşirea edificiului a dus la distrugerea unui autoturism. Forţele de intervenţie, formate din poliţişti, pompieri şi echipaje medicale, continuă căutările la faţa locului pentru a se asigura că nu există şi alte victime surprinse sub dărâmături.


