Acasă Actualitate La lopată, de amorul artei. Mobilizare la selfie!

La lopată, de amorul artei. Mobilizare la selfie!

Mobilizare generală… la selfie. Primarul Robert Negoiță, erou cu lopata pe Facebook în plin cod roșu de ninsoare. Edilul proaspăt revenit la Primărie a vrut sa se dea exemplu de hărnicie printre nămeți doar că nu toți bucureștenii i-au „gustat” îndemnul. 

 

„Mobilizare generală. Hai, zi cu spor să avem, trecem și de acest episod”, a scris edilul, atașând fotografii în care apare echipat corespunzător, cu geacă și lopată.

Unii bucureșteni nu au fost impresionați de mobilizare: „Ar fi fost frumos măcar o dată anul acesta să ajungeți și pe aleile din sector, în loc să stați să faceți sesiune de poze în fața primăriei…”

 

Alții au privit situația cu ironie: „Asta este doar o glumă de zăpadă! S-a înfundat Bucureștiul cu 40 cm. Iar ne-a luat nepregătiți!” N-au lipsit nici acuzațiile de marketing strategic „Marketing, ca fratele lui Băluță. 2 poze și 2 sectoare îngropate în zăpadă…” Pentru unii, problema a fost cât se poate de practică: „Băgați pe străzi mașini să scoată zăpada în cartierul 23 August, că e jale, nu putem să ieșim cu mașinile.”

„Străduțele laterale când le deszăpeziți?”, s-a întrebat un alt bucureștean. „Mobilizare doar pentru poze”, a descris un alt internaut.

 

Și totuși, există și fani ai lopeții. Ca în orice dezbatere serioasă de pe internet, au existat și voci de susținere: „Felicitări, așa trebuie să facă toți bărbații, nu doar să stea în casă și să critice din vârful patului!”. „La câți suntem în București, dacă fiecare ar da 2 m² nu ar mai exista zăpadă pe străzi și trotuare”, spune un alt bucureștean.

 

„Mai zilele trecute ați spălat bordurile, oare nu știați că va urma vreme nefavorabilă?”, a întrebat un alt internaut.

 

Și in timp ce utilajele par să fi rămas blocate în hibernare administrativă, primarul a demonstrat că măcar lopata funcționează. Măcar de un selfie.